Inima nebuna

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Inima nebuna

Mesaj  Frumusica_Scumpika la data de Mar Apr 19, 2011 9:31 am

Eroul acestei poveşti despre curaj, idealuri înalte şi persevernţă este Yusuf Miroglu, un tânăr soldat din armata turcă care după încheierea serviciului militar se întoarce acasă. Tot ce-şi doreşte este să trăiască în linişte în cartierul în care a crescut alături de familia sa, bucurându-se lucruri frumoase şi apropierea celor dragi.
Dar ceea ce Yusuf găseşte la întoarcerea sa la Istanbul, este un cartier în care mici grupări terorizează oamenii şi se luptă între ele încercând să-şi extindă sfera de influenţă. Miza acestor jocuri murdare, care produc victime colaterale nevinovate este una singură, dar extrem de motivantă, banii. Şi cum altfel să răspundă unei asemenea stări de fapt un soldat decis să facă dreptate, dacă nu prin ripostă îndârjită, perserverenţă şi spirit de sacrificiu? Lucrurile se complică însă şi mai mult când Kara Hamit, un om de afaceri influent, se intoarce în Istanbul, după îndelungi călătorii prin întreaga lume.

Dar, în mijlocul acestei lupte crâncene, în viaţa lui Yusuf îşi fac apariţia două fiinţe frumoase care-i vor marca existenţa: micuţa Ayse, o fetita ramasa orfană şi Feraye, o tânără frumoasă, cu un suflet bun şi care are grijă de copiii unei şcoli pentru surdo-muti.


Imagini:

avatar
Frumusica_Scumpika
Admin

Mesaje : 81
Data de înscriere : 16/04/2011
Varsta : 25
Localizare : Nush

Vezi profilul utilizatorului http://indisa.wikiforum.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum